iunie, 2011

Sfânta Fecioară

A visat într-o seară

Că va naşte un copil

Dar nu va primi pentru el

Pensie alimentară.

În seara aceea nu îşi dorea

Decât să moară,

Să nu facă parte dintr-o religie milenară

Care o va canoniza

Şi o va numi doar atât:

Sfânta Fecioară.

Fără să se întrebe vreodată

Dacă ea a vrut să poarte

Sfânta Povară.

Să îţi spun o poveste

Cu împăraţi şi împărătese

Care au trăit demult

Pe o planetă numită simplu: Pământ.

Aveau cu toţii căsuţe şi case

Foarte puţini aveau palate frumoase,

Trăiau mulţumiţi câte o viaţă de om

Şi erau foarte fericiţi în perioada de somn.

Timpul a trecut zâmbindu-le pe frunţi….

Acum este târziu, e vremea să te culci.

Nu există dragoste sau dreptate,

Nici Dumnezei, nici Hristoşi

Şi nici moarte.

În lumea asta nu se găsesc decât învinşi

Eu? Nu exist

Şi nici tu nu exişti.

Realitatea? E doar o târfă

Cu ochii trişti

Care se vinde cu ora

Pentru turişti.

Poţi găsi una mai ieftină după colţ

De eşti dispus să rişti!

Încă o zi,

La fel de banală:

Am vorbit de iubire,

Ne-am pus sufletul la uscat

Pe cer, sprijinit într-o sfoară,

Să îl usuce vântul, să mai iasă şi el pe afară,

Să îl albească soarele, să se mai cureţe

De smoală.