ianuarie, 2011

Transpiră arhangheli sub stele

Frustraţi de vremelnicia iubirii,

Serafimi îşi izbesc tâmpla de dragostea lui Dumnezeu

Sperând a muri

Rotund

Iar oamenii se zvârcolesc ca viermii

Într-un univers muribund.

Sceptic sau nu,

Am murit?

M-am dezintegrat sau m-am dezîmplinit?

Visez contratimp

Suspendat în nimic,

Mă lupt cu o moară

Solară, eoliană?

Un sânge îngheţat

Stagnează în vine,

Mi-e frig şi mi-e cald,

Se plimbă frisoane

Prin mine.

Sistemul nervos a căzut,

Mă gândesc câte zile bune

A avut.

Oamenii se plimbă mecanic

Printre amintiri,

Din tot vacarmul trecut au rămas

Prea multe veacuri, puţine răstigniri.

Oraş străin, oameni necunoscuţi,

Trece încă o zi

Nu ştii unde o să ajungi.

Măsori egal prin dormitoare

Urme de paşi ce parcă-s ale tale

Vecini se iubesc, alţii se mută,

Mai trece o zi,

Una la fel de urâtă.

Ne întâlnim pe stradă ca doi copii

Eu plec şi tu vii…

Să merg sau să stau?

Ce mai contează?!!

Eu nu mai pot vorbi

Pe tine nu te mai interesează!

Te iubesc invers

De jos în sus,

Te iubesc oblic

Cu semnul plus,

Te iubesc negativ

La nesfârşit,

Te iubesc alb

Spre infinit.

Te iubesc trist

Cu nepăsare,

Te iubesc crud

În zile bizare,

Te iubesc azi, te iubesc mâine

Te iubesc ieri şi-n orice zi mai rămâne.

Te iubesc tot în picături,

Te iubesc din paharul cu sânge de struguri,

Te iubesc prin copiii cu lacrimi amare

Te iubesc în zadar din bulgări de sare.

Te iubesc ca un rug pe vrăjitoare,

Te iubesc ca Isus pe crucea ce-l doare,

Te iubesc matematic în formule ciudate,

Te iubesc fantomatic prin romane uitate.

Te iubesc rece

Ca-n prima iarnă,

Te iubesc verde

Ca-n ultima toamnă,

Te iubesc emigrat

Într-o stea căzătoare,

Te iubesc rătăcind

Prin sisteme solare.

Plouă trist

Se preling picături

Peste noapte,

Oglinda spălată de frig

Descompune încet mii de şoapte

Loc de final

Cu oboseală

Ochi se-nchid trişti

Un vis stă să moară

Şi cazi mereu

Pe pleoape sparte

Şi ştii prea târziu

Că totul e moarte.

Prea multe lacrimi cad peste tine

Mărind distanţa,

Prin tot trupul doare fiinţa

Şi inerţia îmi spune că nu-i nici asta

Iar gândul că nu eşti

Îmi furnică ţeasta.

Dispariţie:

O noapte învelea ciudat amintiri,

Părea că cerul se desprinde de stele

Şi cade peste infinit…

O briză adormea copiii

Şoptind poveşti dintr-o altă viaţă,

Un clovn zâmbea trist

Era îndrăgostit de paiaţă.

Din carnetul de însemnări

Se desprinde o filă:

˝ Azi e ultima zi

Experimentul nu a reuşit

Toţi cobaii Mei

Au eşuat în mod lamentabil

Se pare că impregnarea conştiinţei

Într-un ţinut arid

Atrage inevitabil

Sinuciderea. ˝