Chiar acum
Pe drum
Zăpezi
Caută adăpost
Nu le vezi?
*
Chiar acum
Din scrum
Câteva vieți
Se ridică
Le vezi?
*
Chiar acum
Ca un fum
Și-a scrântit glezna un vis
Într-o groapă albastră
Din paradis.
Rătăcire albastră
A conștiinţei care geme
Dileme.
Friguri abisale
Rătăcesc şi ţipă agonizant
Prin vene.
Nu mai e timp de apocalipse
Moderne,
Au rămas doar scheletele
Grele
Din sufletul sătul
De geometrii euclidiene.
„ Acum un an
Cel mai iubit înger
Sus-numitul Satan
A fost prins mai sus de podeț
Cum încerca să vândă credință
La suprapreț.
I s-a întocmit dosar penal
Și trimis să-și ispășească pedeapsa
La canal” …
*
Un timp mi-a trimis scrisori
Așa am aflat că are
Un copil din flori,
Pe care l-a botezat acum un an
Cu un nume foarte frumos:
Adam.
*
Dumnezeu, milos cum îl știm,
A dat un decret de grațiere
Și Satan va fi liber
De Înviere.
Totuși, nu știu dacă o să mai vină.
Mi-a spus că se simte acasă,
Acolo, unde toți au uitat de pedeapsă
Și nu le mai pasă de vină,
De rai, de iad,
Sau de pedeapsa divină.
Nu vreau decât să stau să beau
Dar nu există om sau clipă
Să nu-ntrebe de aripă,
Unde-am pus-o, cui am dat-o
Oare am împrumutat-o
Unui înger fără nume
Unui clovn fugit în lume,
Este greu fără aripă
De ce-am dat-o aşa în pripă,
Acum plătesc pentru ea
Care e pedeapsa mea,
Voi munci numai o viaţă
Sau am să dispar în ceaţă?
Toate aceste întrebări
Le-nvelesc în nepăsări
Şi le spun foarte cuminte
Că nu îmi aduc aminte
Acum o eternitate
M-au durut şi toţi şi toate
Însă în prezent nu vreau
Decât să stau şi eu să beau.
Mulţimi se agită
Cu febra cumplită
A căutării scopului
În carul cu fân.
Dar care scop
Şi de unde atâta fân?
E tare greu să fii sclav
Fără să ai stăpân!
Sfânta Fecioară
A visat într-o seară
Că va naşte un copil
Dar nu va primi pentru el
Pensie alimentară.
În seara aceea nu îşi dorea
Decât să moară,
Să nu facă parte dintr-o religie milenară
Care o va canoniza
Şi o va numi doar atât:
Sfânta Fecioară.
Fără să se întrebe vreodată
Dacă ea a vrut să poarte
Sfânta Povară.
Să îţi spun o poveste
Cu împăraţi şi împărătese
Care au trăit demult
Pe o planetă numită simplu: Pământ.
Aveau cu toţii căsuţe şi case
Foarte puţini aveau palate frumoase,
Trăiau mulţumiţi câte o viaţă de om
Şi erau foarte fericiţi în perioada de somn.
Timpul a trecut zâmbindu-le pe frunţi….
Acum este târziu, e vremea să te culci.
Nu există dragoste sau dreptate,
Nici Dumnezei, nici Hristoşi
Şi nici moarte.
În lumea asta nu se găsesc decât învinşi
Eu? Nu exist
Şi nici tu nu exişti.
Realitatea? E doar o târfă
Cu ochii trişti
Care se vinde cu ora
Pentru turişti.
Poţi găsi una mai ieftină după colţ
De eşti dispus să rişti!
Încă o zi,
La fel de banală:
Am vorbit de iubire,
Ne-am pus sufletul la uscat
Pe cer, sprijinit într-o sfoară,
Să îl usuce vântul, să mai iasă şi el pe afară,
Să îl albească soarele, să se mai cureţe
De smoală.
Un vers pierdut
Repetă neîncetat
Că pietrele se duc,
Le ia apa spre mare
Atunci când nu îşi mai ţin amintirile
În buzunare.
