Chiar acum

Pe drum

Zăpezi

Caută adăpost

Nu le vezi?

*

Chiar acum

Din scrum

Câteva vieți

Se ridică

Le vezi?

*

Chiar acum

Ca un fum

Și-a scrântit glezna un vis

Într-o groapă albastră

Din paradis.

Rătăcire albastră

A conștiinţei care geme

Dileme.

Friguri abisale

Rătăcesc şi ţipă agonizant

Prin vene.

Nu mai e timp de apocalipse

Moderne,

Au rămas doar scheletele

Grele

Din sufletul sătul

De geometrii euclidiene.

„ Acum un an

Cel mai iubit înger

Sus-numitul Satan

A fost prins mai sus de podeț

Cum încerca să vândă credință

La suprapreț.

I s-a întocmit dosar penal

Și trimis să-și ispășească pedeapsa

La canal” …

*

Un timp mi-a trimis scrisori

Așa am aflat că are

Un copil din flori,

Pe care l-a botezat acum un an

Cu un nume foarte frumos:

Adam.

*

Dumnezeu, milos cum îl știm,

A dat un decret de grațiere

Și Satan va fi liber

De Înviere.

Totuși, nu știu dacă o să mai vină.

Mi-a spus că se simte acasă,

Acolo, unde toți au uitat de pedeapsă

Și nu le mai pasă de vină,

De rai, de iad,

Sau de pedeapsa divină.

Nu vreau decât să stau să beau

Dar nu există om sau clipă

Să nu-ntrebe de aripă,

Unde-am pus-o, cui am dat-o

Oare am împrumutat-o

Unui înger fără nume

Unui clovn fugit în lume,

Este greu fără aripă

De ce-am dat-o aşa în pripă,

Acum plătesc pentru ea

Care e pedeapsa mea,

Voi munci numai o viaţă

Sau am să dispar în ceaţă?

Toate aceste întrebări

Le-nvelesc în nepăsări

Şi le spun foarte cuminte

Că nu îmi aduc aminte

Acum o eternitate

M-au durut şi toţi şi toate

Însă în prezent nu vreau

Decât să stau şi eu să beau.

Mulţimi se agită

Cu febra cumplită

A căutării scopului

În carul cu fân.

Dar care scop

Şi de unde atâta fân?

E tare greu să fii sclav

Fără să ai stăpân!

Sfânta Fecioară

A visat într-o seară

Că va naşte un copil

Dar nu va primi pentru el

Pensie alimentară.

În seara aceea nu îşi dorea

Decât să moară,

Să nu facă parte dintr-o religie milenară

Care o va canoniza

Şi o va numi doar atât:

Sfânta Fecioară.

Fără să se întrebe vreodată

Dacă ea a vrut să poarte

Sfânta Povară.

Să îţi spun o poveste

Cu împăraţi şi împărătese

Care au trăit demult

Pe o planetă numită simplu: Pământ.

Aveau cu toţii căsuţe şi case

Foarte puţini aveau palate frumoase,

Trăiau mulţumiţi câte o viaţă de om

Şi erau foarte fericiţi în perioada de somn.

Timpul a trecut zâmbindu-le pe frunţi….

Acum este târziu, e vremea să te culci.

Nu există dragoste sau dreptate,

Nici Dumnezei, nici Hristoşi

Şi nici moarte.

În lumea asta nu se găsesc decât învinşi

Eu? Nu exist

Şi nici tu nu exişti.

Realitatea? E doar o târfă

Cu ochii trişti

Care se vinde cu ora

Pentru turişti.

Poţi găsi una mai ieftină după colţ

De eşti dispus să rişti!

Încă o zi,

La fel de banală:

Am vorbit de iubire,

Ne-am pus sufletul la uscat

Pe cer, sprijinit într-o sfoară,

Să îl usuce vântul, să mai iasă şi el pe afară,

Să îl albească soarele, să se mai cureţe

De smoală.

Un vers pierdut

Repetă neîncetat

Că pietrele se duc,

Le ia apa spre mare

Atunci când nu îşi mai ţin amintirile

În buzunare.